„Întoarce–te la mine” nu mă așteptăm să fie o carte cu un asemenea impact, să fie atât de tulburătoare și să mă captiveze atât de tare.
Acțiunea are loc în Constanța, în anul 1941, deci în timpul celui de=Al Doilea Război Mondial. Ana, protagonista noastră, își pierde părințîi în urma unor bombardamente sovietice. Norocul face ca aceasta să nu se afle în acel moment în casă, pentru că își dorea cu ardoare o rochie pe care a văzut-o într-o vitrină. Dar norocul se poate transforma foarte ușor în ghinion, iar pierderea celor mai dragi ființe din viața ei ii va întuneca următoarele șase luni, pe care le va petrece în casa unei mătuși. Însă alimentele erau puține, iar Ana trebuia să își aducă cumva contribuția în casă. Astfel, tânăra, ce demult era răsfățată, va ajunge să curețe legume pentru mesele unei întregi case, pline ochi, de soldați germani. Și când te gândești că totul a început de la o rochie…
Suferă pe dracu! Pentru ea a fost mai importantă rochia în care a rămas, decât părinții ei. Trebuia să fie acasă, să-i convingă să se adăpostească!
Mătușa ei, doamna Petruța, mi s-a părut o femeie nesuferită pe tot parcursul lecturării. Vorbea răstit, superior, din punctul meu de vedere, ceea ce m-a făcut să nu o am la suflet. Am înțeles atunci când i-a găsit un loc de muncă în casa în care lucra, pentru că resursele erau greu de găsit, dar, când insista să facă ce își dorea ea, mi s-a părut prea mult.
Ana a fost creionată că o fată inocentă, care a suferit enorm din pricina pierderii, o tânăra de optsprezece ani căreia i se schimbă radical modul de a trăi și de a procesa lucrurile din jur. Prin prisma serviciului, protagonista își deschide orizonturile, începe să viseze din nou, deși într-o măsură foarte mică, deoarece frica neîmplinirii este mult mai mare. Pe parcursul celor două volume vom vedea o constantă evoluție psihică și fizică. De la tânăra care își dorea să vadă mai repede moartea cu ochii, vom descoperi o femeie frumoasă, puternică și ambițioasă, ce va lupta pentru viață ei și a celor dragi ei. Putem afirmă, foarte ușor, că „Întoarce–te la mine” este un bildungsroman (roman al formării unui erou principal din carte).
Povestea de dragoste începe cât mai neobișnuit. Într-o seară, pe când a fost aproape forțată să rămână în casa în care lucra în locul unui coleg bolnav, un ofițer german beat intră în camera ei și încearcă să o violeze, dar, bărbatul nefiind stabil pe propriile picioare și nefunctionandu-i funcțiile motorii cum trebuie, o scapă, iar aceasta fuge spre ieșire, unde va da peste Bruch, mâna dreapta a comandantului, care o va salva. Ana este îngrozită de acest fapt, știind, din spusele celorlalți, că ofițerul este un om rău, neprietenos și foarte dur, caracteristici tipic întâlnite la germani, însă pentru acesta erau de două ori mai rău.
Întâlnirile dintre cei doi sunt rare, dar pentru tânără au o însemnătate enormă, pentru că începe să nutrească sentimente față de acesta.
Deși este presupusă „iubita” a lui Ștefan, un fost vecin, care era soldat în Armata Română, Ana se gândește mai mult la Bruch decât la cel dintâi.
În urma unei decizii, care nu a fost proprie, fata va ajunge să îngrijească copilul ofițerului. Da! Surpriză! Frumosul și durul Bruch are un copil și este însurat. La această parte am fost șocată, dar pe parcurs, pot spune că m-am liniștit (Odată ce citiți va veți da seama de ce spun acest lucru).
Soția lui era grav bolnavă, iar copilul, Erich, destul de micuț pentru a se îngriji singur. Ana îi va deveni ca o mama odată cu moartea mamei biologice.
Relația dintre Bruch și Ana va fi una mai apropiată, iar cei doi vor ajunge dependenți unul de altul.
Nu pot exprima în cuvinte cât de tare am iubit și iubesc aceste cărți. În primul rând, pentru că avem parte de o poveste de iubire unică, între o tânără româncă și un ofițer german. În al doilea rând, pentru că acțiunea se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, perioadă care pe mine mă pasionează.
„Întoarce–te la mine” este mărturia dragostei care dăinuie în timp și care nu poate fi învinsă de absolut nimeni și nimic, nici măcar de cruzimea unui război, care a schimbat viețile a milioane de oameni. Simona Lungu ne arată că sentimentele pot invinge orice, dar doar dacă sperăm. Pentru că știți cum se zice: „Speranța moare ultima„. Și pentru Ana a murit ultima.
Nu voi da detalii despre al doilea volum, pentru că s-ar risipi tot acest farmec, însă va pot asigura că este la fel de bun ca primul. Epilogul va fi, cu siguranță, pe placul tuturor!
Îi mulțumesc autoarei pentru exemplare, dar, în special, pentru că s-a gândit la blog-ul meu și a dorit să colaborăm!
Pe Simona Lungu o gasiti pe Facebook.
Publicat pe 23 iunie 2019
Felicitări pentru recenzie. Mi-ar plăcea să citesc și eu cartea.
RăspundețiȘtergere