Eu, cea de pe locul doi nu mi s-a părut a fi o carte ușoară, ci chiar destul de grea.
Avem, în prim-plan, un conflict psihologic bine descris. Amalia, o tânără venită din zona rurală, lupta pentru a-și îndeplini visurile. Imediat după terminarea facultatii, protagonista se angajează la o firmă de contabilitate, unde face cafele și xeroxoaza acte. Până aici, acțiunea este anostă, dar ne pregătește, într-un fel, de ceea ce urmează să se întâmple. Știți cum sunt pastilele acelea pentru protejarea stomacului la antibiotice? Ei bine, cam așa sunt și primele câteva pagini – un pansament pus direct pe inima noastră, deși ea este încă întreagă, probabil.
Singurul moment de relaxare al Amaliei îl constituia ieșirea într-un pub, seară de seară, unde își comanda vin și citea o carte. Aceasta avea un cod moral foarte strict și greu de înlocuit. Dar, când singura și cea mai bună prietenă a ei pleacă în altă țară, ultima discuție îi deschide ochii, iar toate regulile pe care și le-a impus sunt date la o parte din viața ei.
Ioana are dreptate. Trebuie să schimb ceva la mine. Voi suferi, voi sângera, voi plânge, dar la urma urmei nu sunt nimic mai mult decât un simplu om. Cu toate că renunț la codul meu moral pentru a gusta umanitatea pe deplin, o regulă nu se va schimba: niciodată nu voi fi pe locul doi în inima unui bărbat.
Însă și această regulă se va destrăma în timp. Proprietarul clubului în care își petrece serile, Victor, devine „plăcerea” ei vinovată. Deși i-a observat verigheta încă de la prima conversație, atunci când apare la ușa ei, uită cu desăvârșire că nu vrea să fie pe locul doi în inima lui.
Sentimentele și atracția dintre cei doi sunt puternice și ajung, de fiecare dată, să vorbească prin trupurile lor, prin atingeri și mangaieri. Însă, la prima despărțire, Amalia apelează la un psiholog, pentru că singurătatea provocată de plecarea lui este prea puternică și nu poate trece pe cont propriu peste acest obstacol. Dar, în final, se dovedește că Andrei, psihologul la care se duce, nu e cine ar trebui să fie. Scenele în care a apărut el mi-au dat fiori pe șira spinării. Modul în care au fost descrise toare lucrurile prin care a trecut protagonista mi-a făcut inima să tresalte ușor. Pansamentul de la început nu e prea benefic, așa că aveți grijă cum gestionați lectura. Din punctul meu de vedere, Eu, cea de pe locul doi trebuie citită în paralel cu o carte ușoară, poate romance, poate un mic clișeu.
Concluzia este că romanul mi-a plăcut foarte mult și a primit de la mine 5/5*.
Toate trăirile, descrierile, emoțiile au fost bine închegate, astfel încât au format o carte de rating maxim, care va rămâne pentru o perioadă lungă de timp în sufletul și în mintea mea.
Iar acum, probabil cea mai importantă întrebare pentru autoare: Volumul doi pe când?
Publicat pe 5 mai 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu