Recenzii speciale pentru Crăciun și iarnă - Bogdana Găgeanu

La  începutul lunii decembrie, am organizat un concurs cu recenzii, la care a participat doar Bogdana Găgeanu. Aceasta a scris două recenzii tare frumoase, care vor să ne învețe despre bunătate. Doar că bunătatea nu trebuie să vină numai în preajma sărbătorilor, ci pe tot parcursul anului.

   Hagi Tudose de Barbu Ștefănescu Delavrancea

Cartea despre care vreau să vorbesc astăzi este "Hagi-Tudose''de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Pare o nuvelă prăfuită, dar pe lângă faptul că acțiunea se petrece iarnă,,cartea ne oferă o adevărată lecție despre virtuțile morale pe care le-am pierdut.
Toți sătenii îl cunosc pe Hagi-Tudose, un zgârcit get-beget, dat că anti-exemplu la slujbele de la biserică. Dar nu e doar zgârcit cu alțîi, ci și cu sine însuși.Deși este frig în casă, nu face focul și preferă să înghețe. Nici pastile nu își cumpără, chiar dacă se îmbolnăvește. Nepoata să e nevoită să-i îndure crizele, acesta fiind în stare să o lase să moară de foame.Se bucură de banii câștigați din negoț, atâta timp cât nu cheltuie.

Iată ce spune Delavrancea: "Moartea să aibă coasă de aur, el și-ar înfige amândouă mânele în tăișul ei!". Deși moartea îi bate la ușă, nici atunci nu vrea să facă foc și de abia acceptă să dea bani pentru câteva vreascuri și o ciorbă de găînă.
E celebră replică:"Să-i tăi coadă!... Să-i tăi coadă!... O coadă d-un stânjen!... până să între, se răcește odaia!..". Până și pisica din odaie trebuia să facă economie.

Atunci când moare, Hagi Tudose moare cu mâinile îngropate în bani.
Putem consideră această nuvelă drept un avertisment la adresa cititorilor: să nu cumva să ajungem niște Hagi Tudose.

Viața poate trece pe lângă noi și noi să stăm cu gândul doar la bani. Să uităm să ne bucurăm de copii, de micile plăceri ale viețîi doar pentru că avem nevoie de bani. De aceea banul e ochiul dracului, pentru că el devine singură preocupare pentru noi. Textul e actual, după părerea mea. Vă las cu bine. Sper să citiți cartea și, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, să vă amintiți de sufletul vostru și să vă hrăniți cu colinde și cu bucuria Nașterii Domnului!

Fetița cu chibrituri de Hans Christian Andersen

Pentru că suntem în perioada Sărbătorilor de iarnă, aș vrea să vă readuc în centrul atenției o poveste care m-a impresionat foarte mult, scrisă de Hans Christian Andersen. Este vorba despre "Fetița cu chibrituri". Acțiunea are loc în Ajunul Anului Nou. În timp ce toată lumea era preocupată de apropierea Anului Nou, o fetiță stătea pe stradă, zgribulită de frig, încercând să vândă chibrituri. Nu vânduse nimic, înghețase din pricina frigului și îi era teamă să se întoarcă acasă, ca nu cumva să ia bătaie pentru neputința de a aduce un ban în casă. În cele din urmă, îndrăznește și aprinde un chibrit, cu speranța de a se încălzi, însă chibritul se stinge repede și nu îi dă răgazul de a se obișnui cu căldura. Și tot așa, cu fiecare chibrit se întâmpla la fel. Ceea ce este cumplit este că frigul îi poate lua fetiței sărace și visurile. La fiecare chibrit, are un vis: primul, în care își imaginează o sobă călduroasă de fier, al doilea în care își închipuie o masă plină cu bunătăți, al treilea,un brad de Crăciun frumos împodobit. Toate se sting odată cu stingerea chibritelor. De fapt aceste trei visuri reprezintă cele trei dorințe ale fetiței. Moartea apare, însă pare că și ea se înduioșează de vederea fetiței și, ca să nu o sperie, apare sub chipul bunicii fetiței, care plecase într-o altă lume. Fetița se înduioșează și o roagă pe bunica să o ia cu ea. Andersen descrie foarte frumos această scenă: "Niciodată bunica ei nu fusese atât de frumoasă ori de mare! Ea se apropie de fetiță și-o îmbrățișă. Apoi, ținându-se strâns una de cealaltă, zburară împreună, vesele, în strălucirea aceea de sus. Acolo unde nu mai era nici frig, nici foame, nici supărare. Acolo unde era doar Dumnezeu." În ziua următoare, fetița este găsită moartă. Fiecare își dă cu părerea, dar nimeni nu pare să aibă mustrări de conștiință. Vă îndemn la acte de bunătate, Fiecare din noi poate fi Moș Crăciun și poate dărui. Haideți să nu mai vindem iluzii și să construim visuri!

Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș de Adrian-Petru Stepan

E prima mea întâlnire cu autorul, dar sper că nu și ultima. Să citesc despre o perioada ale cărei evenimente mi-au fost cunoscute doar din auzite a fost interesant. Îmi place să citesc despre comunism, despre toate întâmplările negre ale planetei noastre, în general. 

Povestea cărții se bazează pe 2 perioade din viața personajului principal: la vârstă de 9 ani, când a participat la întâmplările petrecute pe 17 decembrie 1989, și atunci când el era deja adult și lucra ca procuror. 

Copilul pleacă împreună cu tatăl său spre casa unor prieteni, pentru a ridica un colet venit de la unchiul din Franța. Cei doi pornesc pe jos, deoarece, din nefericire, parbrizul Daciei lor fusese spart. Nu a fost o surpriză, ci doar o chestiune de timp până au ajuns la mașina lor. 

Băiatul este entuziasmat de primirea pachetului, știind că în interior se află două mașinuțe și ciocolată. Pentru că vremurile erau grele, iar anumite bunuri materiale și alimente se voiau împărțite cu rația, prietenii lor au "ciupit" din conținut.  Însă dacă ar fi fost doar atât... Trecând pe lângă miliție, și aceastia văzându-le sacoșă grea, le-au confiscat-o, iar pe tatăl personajului nostru l-au arestat.

Copilul de 9 ani trebuie să facă față împrejurărilor nefavorabile, fiind însoțit doar de nouă lui mașinuță, o Skoda roșie. Pentru un băiețel, ceea ce dorește să facă denotă ambiție și curaj, mult curaj.

Am fost impresionată de stilul de scriere al autorului, care nu m-a plicitist nicio secundă. Și, încă o dată, mi se "aprobă" gândurile, anume că nu contează dacă o carte are 100 sau 1000 de pagini, ci esență, cu ceea ce rămâi în urmă lecturii. După "Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș" am rămas cu un gust plăcut, care m-a făcut să sper și atunci când șansele sunt minime. 

Pe autor îl găsiți pe Facebook, iar cartea o puteți cumpăra de pe Libris, Cel.ro, Librărie.net